EU ȘI FAMILIA MEA – O ZI ÎMPREUNĂ
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Pucioasa
ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL!
Grădinița cu Program Prelungit. Nr. 2 Pucioasa, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar
Județean Dâmbovița, Biblioteca orășenească Gh. N. Costescu Pucioasa, Clubul Copiilor N.
Mateescu Pucioasa și Asociația de Părinți Caruselul Copilăriei, organizează festivalul-concurs
interdisciplinar Eu și familia mea din cadrul proiectului educațional
regional cu același nume.
Grupul țintă al acestui festival-concurs este format din copiii din învăţământul preşcolar (3-6 ani), precum şi cadrele didactice îndrumătoare.
Tema concursului Eu și familia mea– lucrările înscrise în concurs ilustrează
scene, aspecte din viața de familie a celor mici.
Tot în cadrul acestui festival-concurs este organizat la nivelul grădiniței evenimentul O zi împreună care își propune organizarea unor ateliere de lucru și secțiunea de concurs cu participare directă Creația noastră inedită, la care sunt invitați să participe atât copiii din grădiniță cât și copii din afara gradiniței alături de familiile lor, scopul fiind petrecerea unui timp de calitate în familie.