ALTERNATIVA EDUCAȚIONALĂ WALDORF

“Nu predici morale, nu povățuiri raționale acționează asupra copilului în direcția indicată, ci ceea ce fac adulții în mod vizibil în fața ochilor lui. “

(Rudolf Steiner)

Alternativa educațională Waldorf are la bază antropologia dezvoltată de filozoful și pedagogul austriac Rudolf Steiner. El pornește de la premiza că omul este o ființă spirituală, aflat într-un proces de pătrundere treptată în realitatea societății umane și care se leagă în faze distincte de evoluție personală de faptele de viață. Învățarea prin imitație, puterea exemplului pe care un adult o poate avea asupra copiilor și capacitatea celor din urmă menționați de a fi ca un organ de simț (învață cu ajutorul întregului organism folosindu-și toate simțurile) reprezintă maniera preferabilă de a se forma în viață.

Vector.png
meteor.png
meteor.png
planet.png

Obiectivul principal al pedagogiei Waldorf îl constituie dezvoltarea sănătoasă și armonioasă în simțire, în gândire și în voință a copilului văzut ca individualitate în formare. La această vârstă punem temelia educației spre libertate și responsabilitate socială.

Pentru a educa este nevoie de iubire, dorință de a trata cu bunăvoință, dar și de o profundă cunoaștere a omului, astfel încât să găsim calea și metoda adecvată fiecărei perioade de creștere a copilului. Ca dascăli avem datoria să sădim “semințe”, care mai târziu să rodească.

In gradinita Waldorf apar urmatoarele caracteristici:

  • grupa este mixtă; vârstele copiilor, între 2 şi 6 ani, sunt intenţionat păstrate amestecat, pentru a crea un cadru de învăţare prin socializare. Modelele celor mai mari, îi îndeamnă indirect pe cei mai mici să îi imite, iar prezenţa celor mici le oferă celor mari ocazia de a se dezvoltă grijă şi atenţia faţă de cei care le calcă pe urme.
  • programul zilnic cuprinde:
  • un timp de joc liber, în care copiii se regăsesc după ziua precedentă şi schimbă impresii, dezvoltă jocuri creative de situaţii, iar aceste roluri sunt învăţarea propriu-zisă a regulilor de comportament social.
  • un timp de joc ritmic, ce este organizat de educatoare. Această educare interdisciplinară apelează la versuri, cântece, mişcări şi gesturi şi la informaţii legate de viaţa plantelor, animalelor şi a oamenilor, transformările din natură, specificul anotimpurilor şi a sărbătorilor. Aici este cultivat limbajul, este lărgit orizontul de cunoaştere, se educa mişcări armonioase, un limbaj al mişcării se realizează educaţia muzicală.
  • timpul mesei este trăit cu respect pentru mâncare şi uneori cuprinde şi pregătirea mesei.
  • jocul în aer liber este important pentru întărirea forţelor de viaţă, pentru perceperea naturii şi cultivarea iubirii pentru mediul înconjurător în activităţi cu sens.
  • activităţi meşteşugăreşti şi artistice precum: desenul, pictură, modelarea în lut, realizarea de obiecte din pâslă, repararea jucăriilor, ţeserea, spălarea micilor obiecte ale păpuşilor etc. ,dau sens şi ritm zilelor săptămânii. Îngrijirea spaţiului de joacă este o atribuţie a tuturor, ca şi acasă, iar păstrarea şi îngrijirea obiectelor este un prilej de exersare a îndemânării.
  • poveştile, teatrul de masă, teatrul de marionete încheie ziua; ele nu sunt doar momente distractive ci sunt mesaje sufleteşti, pline de imagini lăuntrice, care reprezintă calea de dezvoltare şi maturizare sufletească, drumul individual de iniţiere.

Importantă este păstrarea ritmului zilei, respectarea ritmurilor săptămânii şi ale anului, pentru a întări forţele de viaţă ale copilului şi a-l motiva să urmeze exemplele oferite de adulţi.

Prin tot ce facem în grădinița Waldorf creăm posibilitatea copilului de a se dezvolta corespunzător copilăriei, pentru ca mai târziu, ca adulți, să fie în stare să acționeze din proprie inițiativă, cu responsabilitate și să poată hotărî asupra vieții, respectând tradițiile spirituale și culturale ale omenirii